a.
Reamintește-ți ce ai învățat în această unitate despre linie, ca element de limbaj
plastic. Recitește alineatul în care se vorbește despre linia modulată, de la pagina 12.
b.
Reamintește-ți ce ai învățat în această unitate despre punctul plastic. Recitește
alineatul în care se vorbește despre punct, de la pagina 14.
c.
Reamintește-ți cum se obțin amestecurile acromatice. Observă căsuțele cu amestecuri
acromatice de la pagina 16.
d.
Reamintește-ți ce ai învățat despre forma plastică. Recitește explicațiile de la pagina 17.
Verifică!
1.
Completează enunțurile de mai jos cu cuvintele sau cu grupurile de cuvinte potrivite din paranteză. Scrie pe
spatele unei lucrări desenate la această unitate sau în Jurnalul de învățare. Folosește culori diferite pentru a
marca ceea ce ai scris în locul liniilor.
Punctul, linia și pata de culoare sunt elemente _________ . Linia imperfectă, cu grosimi diferite
pe lungimea ei, se numește _________ . Punctul plastic se poate prezenta sub forme _________ .
Alb și negru nu sunt _________ ; din amestecul lor se obțin _________ . Formele pot fi _________ .
(culori, linie modulată, de limbaj plastic, griuri, spontane sau elaborate, ordonate sau spontane)
Exemplu de completare a unui enunț:
Punctul, linia și pata de culoare sunt elemente de limbaj plastic.
2.
Completează enunțurile de mai jos cu ceea ce gândești și simți:
În timpul orelor de Arte vizuale și abilități practice de până acum,
•
mi s-a părut dificil __________________.
•
mi s-a părut ușor __________________.
•
mi s-a părut plictisitor __________________.
•
mi s-a părut interesant __________________.
•
lucrul cel mai valoros pe care l-am învăţat este __________________.
Exemplu de completare a unui enunț:
În timpul orelor de Arte vizuale și abilități practice de până acum, mi s-a părut dificil să obțin prin amestec
multe griuri.
* Un jurnal de învățare este un caiet de orice formă sau dimensiune, în care îți notezi: ce ai făcut, ce ai învățat
și cum te-ai simțit în timpul activităților dintr-o zi sau dintr-o săptămână.