Atunci când refolosești materiale din gospodărie, care
altfel ar fi ajuns la gunoi, ești considerat prieten al naturii.
În ziua de astăzi se produc mari cantități de deșeuri (gunoi)!
Pentru orice material căruia tu îi oferi o viață mai
lungă, mediul îți este recunoscător! Iată cum poți realiza
compoziții 3D (care au lungime, lățime și înălțime),
refolosind un cofraj (suport) de ouă.
Materiale necesare • cofraj de ouă, coală
de bloc de desen
• foarfecă, lipici
• creioane sau
carioci colorate
1
Pasul 1. Se taie bucăți din cofraj, astfel încât să rămână numărul
de părți dorit. De exemplu, pentru a obține un câine, poți
folosi două bucăți, iar pentru a realiza o omidă, poți folosi patru
sau mai multe bucăți. Când decupezi componentele, ai grijă să
păstrezi aripioare ajutătoare, pe care vei aplica lipici.
Pasul 2. După ce ai lipit componentele din cofraj pe coala de
hârtie, poți completa cu desen, atât pe cartonul de la cofraj,
cât și pe coală. Opțional, poți folosi ca suport o coală de carton
(sau latura unei cutii vechi de carton), care să permită decuparea
figurinelor desenate.