FUNCȚIILE DE NUTRIȚIE ÎN LUMEA VIE

Modul în care sunt așezate celulele și țesuturile frunzei reprezintă, de asemenea, adaptări la fotosinteză.

Fig. 6 Secțiune transversală prin frunză

Fig. 7 Alcătuirea stomatelor –
stomate închise și deschise

Epiderma superioară este subțire și ușor de străbătut de către razele solare; următoarele straturi de celule, perpendiculare pe epidermă (țesutul palisadic) sunt bogate în cloroplaste; straturile de dedesubt (țesutul lacunar) au spații între celule pentru a permite circulația apei și a gazelor (fig. 6). Frunza este străbătută de nervuri care conțin vase conducătoare pentru transportul sevei și țesut mecanic pentru rezistență. Țesutul palisadic și lacunar formează împreună mezofilul, miezul frunzei – cu celule cu cloroplaste, implicate în fotosinteză. Epiderma inferioară, subțire, prezintă din loc în loc stomate: perechi de celule cu un spațiu între ele, capabile de a regla intrarea și ieșirea gazelor și a apei din frunze.

Fig. 8 Frunza: țesuturi, celule, organite;
detaliu din interiorul unui cloroplast

Celulele stomatice sunt singurele celule cu cloroplaste din epidermă (fig. 7).
În celulele cu cloroplaste, clorofila absoarbe energia luminoasă și o transformă în energie chimică, ce va fi stocată în legăturile chimice din moleculele substanțelor organice și va putea fi folosită când aceste substanțe vor fi consumate – fie de plantele care le-au produs, fie de consumatorii care se hrănesc cu ele (fig. 8). Plantele depun substanțe de rezervă în diverse organe (rădăcini, tulpini, fructe, semințe).

Aplicaţie

Deoarece la nivel de celulă cloroplastul este organitul implicat în fotosinteză, toate părțile verzi ale plantelor, alături de frunze, sunt implicate în fotosinteză. Denumește celelalte organe implicate!

Cuprins:

Frunza