×

Cuprins:

CONCEPTE DE BAZĂ ÎN FIZICĂ • U1
PORTOFOLIU
Fizicus vă prezintă un model de analiză din punct de vedere fizic, pentru cana din imagine.
Imagine
Analizează un obiect pe care îl alegi din camera ta.
Întocmește o fișă pe care să o adaugi în portofoliul tău personal.
Analizează din punct de vedere fizic cana din imagine:
a) Descrie corpul pentru cineva care nu îl poate vedea.
Răspuns: Este un recipient în care se poate pune ceva lichid. Are o toartă laterală. O pot ține ușor cu mâna. Este roșie în exterior și albă în interior. Poți pune în ea aproximativ un sfert dintr-un litru de apă.
Imagine
b) Compară-l cu alte corpuri.
Răspuns: Forma ei seamănă cu cea a unei cutii de conserve, dar e mai înaltă. Are culoarea unei cireșe. Seamănă cu trunchiul unui om care ține o mână în șold.
c) Folosește numere pentru a-l descrie.
Răspuns: Numărul de toarte: 1, numărul de culori: 2, înălțimea este cea a unui teanc de 5 cărți de matematică.
d) Aplică ce ai învățat la geometrie pentru a-l prezenta.
Răspuns: Are formă cilindrică, ca o coloană goală în interior. Are o bază (suprafața de sprijin) sub formă de disc, rotundă, dar nu are o suprafață similară în partea de sus, adică nu are capac. Toarta are forma unei jumătăți de cerc turtită la mijloc.
e) Gândește-te la cele mai ingenioase moduri de a-l folosi.
Răspuns: Dacă o pui invers, poți ascunde sub ea obiecte sau vietăți mici. O poți folosi ca suport pentru creioane. Dacă vorbești în apropierea deschiderii ei, poți amplifica sunetul.
Aplică!
1. Stabiliți valoarea de adevăr a următoarelor afirmații.
a) Topirea unui cub de gheață este un fenomen electric.
A/F
b) Apariția curcubeului este un fenomen optic.
A/F
c) Mișcarea unei mingi de fotbal este un fenomen mecanic.
A/F
d) Atracția dintre un magnet și o monedă metalică ce conține fier este un fenomen termic.
A/F
2. Descoperiți cuvintele încrucișate.
Imagine
1. Proces fizic ce se desfășoară sub observația unei persoane cu scopul de a stabili concluzii științifice
2. Trecerea unui corp dintr-o stare în alta
3. Fenomen în care corpul se încălzește sau se răcește
4. Totalitatea proprietăților unui corp la un moment dat
5. Proces fizic întâlnit sub diverse forme în studiul fenomenelor mecanice
6. Știința care studiază corpurile din natură
13