În 1742, fizicianul suedez Anders Celsius propune măsurarea temperaturii cu ajutorul unui termometru a cărui funcționare se bazează pe dilatarea mercurului. El alege ca repere temperatura de fierbere a apei la presiune atmosferică normală și temperatura de topire a gheții la presiune atmosferică normală. Deoarece această scară de temperatură are ca repere valorile determinate experimental ale unei mărimi, ea se numește temperatură empirică.

În 1848, fizicianul britanic William Thomson (devenit ulterior Lord Kelvin) afirma că se poate realiza o scară de măsurare a temperaturii care să nu depindă de nicio substanță, cu alte cuvinte, o scară absolută. Această observație are la bază legătura dintre temperatura unui corp și nivelul de agitație termică a moleculelor sau a atomilor acestuia. Valoarea zero a temperaturii absolute corespunde stării în care agitația termică încetează complet. Ea a fost ulterior determinată și corespunde unei temperaturi de –273,15 °C.

Daniel Gabriel Fahrenheit este fizicianul care a propus, în 1724, scara de temperatură cu același nume, Fahrenheit. Este o scară de temperatură utilizată în scopuri non-științifice în Statele Unite și în alte câteva state. Unitatea de măsură corespunzătoare se numește grad Fahrenheit și este notat cu °F. Se bănuiește că Fahrenheit a luat ca valoare 0 a scării sale temperatura la care un amestec de gheață și sare se topește și ca valoare 96, temperatura internă a corpului uman. În mod foarte practic, acesta a divizat succesiv intervalul obținut la numere pare (întâi la 12 și apoi la 8).