×

Cuprins:

UNITATEA I
CUNOAȘTEREA LUMII ÎN CARE TRĂIM
APLICAȚII PRACTICE
Exerciții de apreciere a distanțelor și a suprafețelor pe suporturi cartografice clasice și/sau digitale
Amintește-ți!  
Ce este scara hărții? Pentru ce este utilă? Câte tipuri de scări există?
Cum se poate calcula distanța dintre două puncte, folosind scara hărții?
GEODEX
curbimetru – instrument cartografic utilizat pentru măsurarea lungimilor în linie curbă.
Imagine
Curbimetru
Aplică!
1 Pe baza hărții alăturate, calculează distanța, în linie dreaptă, între orașele următoare, știind că scara hărții este 1 : 500 000.
a. București – Tulcea;
b. Arad – Craiova;
c. Timișoara – Bârlad;
d. Piatra Neamț – Constanța;
e. Sibiu – Baia Mare.
Dar dacă scara hărții ar fi 1 : 1 000 000 sau 1 : 200 000?
Întrucât scara hărții arată de câte ori a fost micșorată o suprafață, aceasta poate fi utilizată pentru a măsura distanțe și suprafețe pe hărți.
Pentru măsurarea distanțelor pe o hartă, utilizând scara numerică a acesteia, se pot utiliza mai multe instrumente: rigla, dacă distanța este în linie dreaptă, un fir de ață, sfoară sau curbimetru, dacă distanța este în linie curbă. Cu ajutorul acestor instrumente, se măsoară pe hartă distanța dintre punctele de interes, iar apoi se înmulțește valoarea măsurată cu scara hărții.
Dacă harta are scară grafică, se utilizează un compas, luând între cele două ace ale acestuia distanța dintre punctele de interes. Apoi, compasul se poziționează peste scara grafică a hărții, cu un ac peste valoarea zero a scării. Se citește valoarea din dreptul celuilalt ac al compasului. De asemenea, scara grafică se poate transforma în scară numerică, astfel că se poate utiliza metoda descrisă anterior.
Pentru măsurarea suprafețelor există mai multe metode. Cea mai simplă dintre ele presupune copierea suprafeței de interes pe hârtie de calc (hârtie transparentă), apoi poziționarea sub aceasta a unei hârtii milimetrice. Cu ajutorul hârtiei milimetrice, se numără pătratele întregi de câte 1 cm2 și se aduc la scară, înmulțind valoarea măsurată cu valoarea unui centimetru pătrat de pe hartă. O altă metodă de măsurare a suprafețelor pe suporturile cartografice este descompunerea suprafeței de interes în forme geometrice, calcularea ariei fiecărei forme geometrice și apoi însumarea acestora. La final, valoarea obținută va fi și ea adusă la scară.
În mediul digital, există aplicații cartografice (de exemplu: Google Maps, Google Earth, OpenStreetMap, Waze etc.), care oferă instrumente integrate de măsurare a distanțelor și a suprafețelor.
Imagine
14