×

Cuprins:

EUROPA – IDENTITATE GEOGRAFICĂ
UNITATEA III
necesitatea unui plan de refacere a Europei și crearea unui organism comun – Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului. Astfel, înființarea Uniunii Europene și extinderea sa a cunoscut mai multe etape.
Etapa 1: Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO)
În urma Declarației Schuman, în 1951, la Paris, ia ființă CECO, care are ca scop formarea unei piețe comune a cărbunelui și a oțelului, mai întâi între Franța și Germania (care se aflaseră într-o lungă perioadă de criză, iar aceasta constituia un scop pentru reconcilierea lor economică), cu posibilitatea aderării și a altor state. Astfel, celor două li s-au alăturat Italia, Țările de Jos (Olanda), Belgia și Luxemburg. Tratatul de la Paris, prin care a fost înființat CECO, marchează începutul construcției europene.
Etapa 2: Comunitatea Economică Europeană (CEE) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA sau Euratom)
Pe data de 25 martie 1957, statele membre ale Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO) au semnat un tratat pentru înființarea Comunității Economice Europene (CEE) și altul pentru înființarea Comunității Europene a Energiei Atomice (CEEA sau Euratom). Scopul CEE era de a întări relațiile de cooperare între statele membre, prin includerea altor sectoare economice, iar scopul CEEA era de a garanta că materialele nucleare nu sunt folosite în scop nuclear, ci doar pentru obținerea energiei electrice.
Etapa 3: Uniunea Europeană (UE)
La 7 februarie 1992, în urma semnării Tratatului de la Maastricht (Țările de Jos), se pun bazele Uniunii Europene. Prin aceasta, se face tranziția de la integrarea economică la integrarea politică. Statele europene intră într-o fază nouă a unificării, trecând de la cooperarea strict economică, la o politică externă și de securitate comună și, ulterior, la cooperarea statelor UE în domeniile justiției și afacerilor interne.
Statele membre ale Uniunii Europene, în funcție de anul aderării, sunt redate în tabelul următor.
Anul aderării Statul Observații
1951 Franța, Germania, Italia, Belgia, Țările de Jos, Luxemburg State fondatoare
1973 Marea Britanie (a părăsit Uniunea Europeană în anul 2020), Irlanda, Danemarca Aderă la CE
1981 Grecia Aderă la CE
1986 Spania, Portugalia Aderă la CE
1995 Suedia, Finlanda, Austria Aderă la UE
2004 Estonia, Letonia, Lituania, Cipru, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria Aderă la UE
2007 România, Bulgaria Aderă la UE
2013 Croația Aderă la UE
Vreau să știu mai mult
Un exemplu al cooperării în domeniile justiției și afacerilor interne îl constituie Acordul Schengen (fig. 4), semnat în anul 1985. Acesta prevede existența unui spațiu european fără frontiere interioare. El se aplică și pentru statele non-membre, precum Norvegia, Islanda și Liechtenstein.
Imagine
Fig. 4 Localitatea Schengen
Știai că…?
Tratatul de la Maastricht a fost semnat de reprezentanți din 12 țări: Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Portugalia, Spania, Regatul Unit și Țările de Jos. Ulterior, parlamentele din fiecare țară au ratificat tratatul.
Pentru a comemora semnarea Tratatului de la Maastricht a fost realizat un monument din piatră (fig. 5), amplasat în fața clădirii guvernului provinciei Limburg din Maastricht.
Imagine
Fig. 5 Monumentul Tratatului
de la Maastricht
71