×

Cuprins:

8. Lui Sergiu îi place să călătorească și să viziteze obiective istorice și culturale. Pleacă împreună cu prietenii săi într-o excursie. Își propun să parcurgă traseul în trei etape, astfel încât în fiecare etapă să parcurgă aceeași distanță. Datorită condițiilor meteorologice, nu reușesc să respecte planul. Ei parcurg în prima etapă doar jumătate din cât și-au propus, iar în a doua etapă cu 15 km mai puțin decât își propuseseră. Știind că până la destinație mai au 70,5 km, calculați lungimea totală a traseului. Imagine
9. Bogdan și-a dat seama că, în acest an școlar, n-a prea învățat la fizică. El face calcule pentru a vedea ce medie ar putea obține. Știe că are două note de 7, o notă de 6, un 9 și că mai poate lua o singură notă.
a) Determinați nota pe care ar trebui să o obțină la ultima evaluare, pentru ca media anuală să fie 8.
b) Decideți prin calcul dacă Bogdan poate obține la fizică media anuală 9.
10. Răspunzând la toate cele 100 de cerințe ale unui test, Ștefan a obținut 356 de puncte. Pentru fiecare răspuns corect, s-au acordat 5 puncte, iar pentru răspuns greșit s-au scăzut 3 puncte.
a) Precizați, argumentat, numărul răspunsurilor corecte date de Ștefan.
b) Calculați numărul minim de răspunsuri corecte pe care ar trebui să le dea un participant, pentru a obține la același test cel puțin 430 de puncte.
11. O bară cu lungimea 5,85 m este împărțită, prin tăiere, în trei părți având lungimile direct proporționale cu numerele 1,2; 1,3; respectiv 1,4. Calculați lungimea fiecărei bucăți obținute prin tăierea barei. Imagine
12. Ana are cu 30 lei mai puțin decât Dana. Dacă Ana ar avea o sumă de două ori mai mare decât acum, iar Dana ar avea o sumă de două ori mai mică decât acum, atunci cele două prietene ar avea sume egale de bani. Calculați suma de bani pe care o are fiecare.
13. Natalia planifică banii pe care îi are pentru o excursie astfel: 20% din sumă pentru transport, 55% pentru masă și cazare și restul de 450 de lei, pentru cadouri sau cheltuieli neprevăzute.
a) Calculați suma de bani pe care o are Natalia pentru excursie.
b) Calculați suma planificată pentru transport.
Minitest
40 p
1. Un cablu cu lungimea 90 cm se taie în două părți, una având lungimea
2 / 3
din lungimea celeilalte. Calculați cât măsoară fiecare parte din cablu.
 
2. Florin scrie un număr pe un cartonaș. Trei colegi ai lui scad pe rând, din acesta, numerele 2,3; 3,7, respectiv 7,2 și observă că adunând numerele obținute, rezultatul este chiar numărul scris de Florin pe cartonaș.
25 p
a) Formați o ecuație cu datele din enunțul problemei.
25 p
b) Determinați numărul scris de Florin pe cartonaș.
Notă: Timp de lucru 20 de minute.
Se acordă 10 puncte din oficiu.
Capitolul 4 • Mulțimea numerelor raționale
121

Exersează!

Numărul care adunat cu 4,27 dă ca rezultat
9/4
este:





Dacă din dublul unui număr scădem 2
1/3
se obține 0,(3). Numărul este egal cu:





După ce parcurge
7/10
din lungimea unui traseu, Bianca mai are de parcurs 3,9 km. Lungimea traseului este:





Prețul unui joc video s-a redus cu 5% și acum este 190 lei. Prețul inițial a fost: